Quantcast
Channel: blogevent.ro » relatii
Viewing all articles
Browse latest Browse all 9

De ce înșală femeile?

$
0
0

Te-ai întrebat vreodată de ce înșală femeile? Dacă da și n-ai găsit răspunsul, voi încerca să ți-l ofer eu! Dacă nu, pentru că ai presupus că știi deja răspunsul afirmând sus și tare că femeile înșală pentru că sunt CURVE, atunci… pot să-ți spun că te cam înșeli sau… te înșeli parțial. Sunt și femei ușuratice, nimic de zis, dar niciuna nu înșală pentru că îi place să facă sex cu unul și cu altul, la bază stau niște motive mai mult sau mai puțin întemeiate. Dacă vei ține cont de aceste motive, s-ar putea să nu mai fii înșelat de acum încolo. Primul pas este să înțelegi că vina nu este numai a femeii care înșală, ci și a ta, bărbat feroce ce ești!

Iată de ce înșală femeile:

  1. Pentru că vor să fie iubite. Dacă ești prea ocupat, dacă nu-i mai acorzi aceeași atenție ca la început, dacă o iubești în grabă sau superficial, atunci femeia te va înșela. Femeia se hrănește cu iubire. Dacă simte că nu mai este iubită ca la început, va îndrăzni să privească în stânga și dreapta până ce va pune ochii pe unul care să-i ofere ceea ce tu nu mai vrei sau nu mai ai timp să-i oferi.
  2. Pentru că vor să încerce și altceva, pentru că au nevoie și de nebunie. Nu în van toate tornadele au nume de femei. Din când în când femeile își doresc adrenalină. Vor să fie luate prin surprindere, vor să încerce ceva nou, practic simt nevoia unei nebunii în viața lor. Dacă crezi că este de ajuns să le iubești numai în pat sau numai sâmbăta seara, află că femeile urăsc rutina.
  3. Pentru că sunt ispitite. Mereu va exista un „zeu” în preajma lor care să le ispitească . În orice cerc de oameni se află și un bărbat irezistibil, unul care nu „iartă” nimic, un cuceritor autentic, unul care va ști întotdeauna să sucească mintea unei femei. Ei bine, tu fii mai rău ca ăla. În sensul că… fă-o să se simtă mereu frumoasă, dorită, importantă. Dă-i de înțeles că e cea mai minunată ființă, dar nu-i neglija mintea. Joacă-te cu mintea ei, înnebunește-o, ațâț-o, stârnește-o tot timpul, nu-i neglija capacitatea înnăscută a femeii de a visa. Învață să fii spontan și imprevizibil.
  4. Pentru că sunt curioase. Păi dacă tu nu faci nici X, nici Y, nu vrei nici așa, nici invers, află că femeile vorbesc între ele. Își povestesc toate intimitățile posibile, se amuză, ajung să-și dorească și ele CEVA și dacă tu nu îi oferi acea nebunie în intimitate, ceva ce ea ar vrea să încerce cu tine și numai cu tine, atunci… s-ar putea să găsească pe unul dispus să-i împlinească orice fantezie sexuală.
  5. Pentru că sunt răzbunătoare. Nu știai? Afli acum! Dacă le-ai făcut o mojicie mare, dacă și tu însuți ai înșelat-o, atunci este foarte probabil să primești reversul medaliei. Adică să se răzbune cu aceeași monedă. Dacă tu poți, poate și ea. Chiar dacă nu i-ai confirmat niciodată că o înșeli, femeia simte! Sigur că este o prostie să facă aceeași tâmpenie ca și tine, sigur că se înjosește pe ea însăși în această răzbunare, dar femeia este iute la mânie și acționează în conformitate cu furiile sale. Femeile sunt impulsive! Nu toate, dar multe aleg calea răzbunării!
  6. Pentru că nu ești bun la pat. Asta sună tare dur, știu! Dar… dacă nu ești bun la pat și totuși nici nu vrei să înveți, să faci ceva în această privință, atunci femeia te va înșela. Dacă te întrebi de ce mai stă cu tine dacă totuși nu ești bun la pat, răspunsul este: pentru că te iubește. Ai alte calități mult mai importante, te iubește nespus, dar are și ea nevoi fizice! Uneori sexul nu are nimic de-a face cu dragostea!
  7. Pentru că o ții din scurt și ești posesiv. Femeilor nu le place să fie ținute în „lanț”. Cu cât o ții mai din scurt, cu cât îi interzici mai multe lucruri, cu atât va fi mai dornică de aventuri. Și într-un final, pe la spatele tău, va rupe lanțul și va evada. De ce mai stă cu tine? Pentru că te iubește, dar vrea și libertate!
  8. Pentru că ești prea bun. Cu cât ești mai slab, mai îngăduitor, mai lache, să-i spunem așa, cu atât ea va crede că are voie să facă orice. Cu cât o ierți mai des și treci mai repede peste supărările voastre, cu atât ea va fi mai îndrăzneață. Știu că este o nesimțire din partea ei, dar este și un mod de a te provoca să fii mai bărbat.
  9. Pentru că o tratezi ca pe un obiect sexual. Dacă te iubește și vede că ea nu-i altceva pentru tine decât femeia în care să ejaculezi, trebuie să știi că mai mult decât un orgasm își dorește IUBIRE. Iar dacă tu nu-i acorzi atenție și nu-i arați că o iubești, atunci te-ai cam lins pe bot, în căutarea iubirii împărtășite te va înșela de-ți vor sări capacele.
  10. Pentru că stați împreună din obișnuință. Dacă ați ajuns în punctul în care stați împreună din obișnuință, de dragul vremurilor trecute, iar pasiunea s-a stins, atunci ea te va înșela cum probabil și tu o vei înșela pe ea. De ce nu vă despărțiți? Pentru că vă potriviți în alte privințe, împreună ați găsit echilibrul unei relații liniștite, care să nu vă zdrobească creierii. Dar amândoi aveți nevoie și de pasiune, așa că veți călca în străchini la greu.

Motivele ar putea să curgă la nesfârșit, însă cred că acestea sunt principalele cauze pentru care o femeie înșală. Voi ce părere aveți?


Viewing all articles
Browse latest Browse all 9

Latest Images

Trending Articles